Corban

Corban

Prin cuvântul corban grecii din Izvoarele înţeleg atât sărbătoarea (Sf. Gheorghe, 5 mai), animalul jertfit (mielul, berbecul), cât şi preparatul alimentar cu vădite valenţe rituale. Iată reţeta aşa cum am înregistrat-o - prin interviu şi mai apoi, observaţie directă - în anul 2004:
"Se aprinde candela, se pune sare şi apă într-o lingură de lemn, îi dai animalului să bea în faţa icoanei, îl tămâiezi, aprinzi şi o lumânare şi zici: <Animalul ăsta e (Sfântu’ Gheorghe ori sfântul care-mi păzeşte căsnicia!)>. Arunci lingura în spatele animalului şi cu sângele de la cap şi coadă (dacă e miel) faci semne pe pragul uşii (sus, jos şi-n părţi, câte o cruce).
Pe urmă iei animalul, îi dai blana jos şi-l speli bine-bine cu apă rece şi oţet. Se scot toate măruntaiele, se spală şi ele în multe ape, se toacă mărunt din bardă, pui sare, pui piper şi le laşi. Pe urmă iei ceapă verde şi usturoi şi verdeaţă proaspătă din gradină (pătrunjel, leuştean, că-i puţin amar, şi mărar dacă ai). Le toci mărunt şi le amesteci cu măruntaiele bine-bine: le frămânţi. Umpli burta la loc cu toate. Dacă vrei ca să fie mai legată umplutura, pui bulgur (grâu zdrobit, n.n.) ori arpacaş. Ăsta să moaie şi să umflă în zeama aia de la măruntaie. Coşi burta la loc bine ca să nu se desfacă şi să curgă şi ungi corbanu’ cu untură sau ulei bun. Pui frunze de hrean mari sau şi de brustur într-o cratiţă mare (noi avem crătiţi mari de tot!) şi aşezi corbanul îndesat bine ca să încapă tot, să nu rămână pe afară. Acoperi şi deasupra cu frunze şi pui în cuptoru’ de pâine. Da’ trebuie să fie încins bine-bine! Mai bine ca pentru pâine. Noi coacem şi şapte corbane deodată: un an la mine, altul la alt vecin sau la un cumnat, un neam. Ne adunăm mai mulţi că cică aşa e bine. Când e gata, se dă afară şi se mai unge cu zeama aia, sucu’ lăsat în cratiţă. Îl laşi să stea, să se aburească puţin şi îl dezveleşti. Primele bucăţi, cele mai bune, le dai, le împarţi pentru morţi, pentru cine ştii la vecini (măcar că toată lumea face corban!). Pe urmă mănânci cu familia. Tot ce rămâne - şi sânge de la curăţat, şi copite, da’ pe urmă şi oase, tot-tot! - să-groapa, nu să aruncă. Nu e bine, că e sfinţit şi duce sporu’ casei! Le îngropi în grădină undeva."
(Caliţa Gheorghe, 54 de ani)
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează