O sărbătoare identitară a grecilor dobrogeni: corbanul de sănătate
- Detalii
- Categorie: Comunități
O sărbătoare identitară a grecilor dobrogeni:
corbanul de sănătate
Comuna Izvoarele, jud. Tulcea
Narcisa Ştiucă
Ziua de 6 mai (Sf. Gheorghe pe stil vechi) are o importanţă deosebită pentru păstrarea şi afirmarea valorilor identitare ale comunităţii elene din localitatea Izvoarele (fostă Alibeichioi) din judeţul Tulcea. Întemeiată în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate de 13 familii (în sensul de "neam") de greci şi de altele 7 de bulgari refugiaţi în urma războaielor ruso-otomane, comunitatea s-a manifestat ca deosebit de conservatoare pe multiple planuri: socio-economic (interesante repere furnizând şi astăzi studiul relaţiilor de rudenie şi al "strategiilor matrimoniale"), lingvistic şi cutumiar.
Comunitatea elenă din Izvoarele (Alibeichioi) (primele decenii ale sec. XX)
Sfântul Gheorghe este socotit patron al comunităţii şi una dintre raţiunile pentru care grecii au păstrat tradiţia jertfirii mielului la această sărbătoare este aceea că ocupaţia lor originară a fost păstoritul. Principalul obicei, prezentat de informatorii noştri ca emblematic pentru întreaga aşezare, este "corbanul de sănătate": “La Sfântu Gheorghe nu este familie să nu taie un miel, un berbec. Se taie pentru sfântu’ care păzeşte casa, pentru sănătate, pentru animale, ca să ai spor la animale." (N.D.)
Pe de altă parte însă, unele persoane pe care le-am intervievat au pus sărbătoarea şi tradiţiile circumscrise ei pe seama compoziţiei mixte eleno-bulgară a comunităţii, susţinând că, iniţial, doar în familiile în care unul dintre soţi era bulgar se efectua ritualul jertfirii mielului.
Întrebaţi dacă ştiu că şi turco-tătarii au o sărbătoare întru totul asemănătoare, Kurban Bayram, după ce mi-au cerut detalii, au conchis: "Poate, poate au şi ei, că doar de atâtea sute de ani trăim cu toţii în Dobrogea! Da’ totuşi, la ei e altceva, că ei nu sunt creştini ca noi, ei au alt Dumnezeu!" (C.G.) Evident că nu am continuat polemica, dar am notat că, dacă nu se socotesc chiar "centru de iradiere" a obiceiului, grecilor din Izvoarele le place să se diferenţieze nu doar de majoritari ("românii sunt ortodocşi, dar nu ţin corbanul"), ci şi de celelalte minorităţi tocmai prin acest obicei, intuind existenţa unui patrimoniu comun, dar invocând o diferenţă esenţială.
In lucrarea sa, Le kouban, ou sacrfice sanglant dans les traditions balkaniques, Assia Popova prezintă ca pe o tradiţie a cărei geneză trebuie căutată in zorii creştinismului: ・...in ţările creştinătăţii balcanice sacrificiul sîngeros este practicat in mod curent şi ceea ce este mai important, cu participarea şi binecuvântarea plină de zel a preoţilor. El este in mod curent desemnat de ortodocşii din Bulgaria, Grecia, Albania şi din ţările fostei Jugoslavii prin vocabula kourban împrumutată de la turci, dar care este in realitate de origine biblică. Acelaşi termen desemnează, în acelaşi timp, ritul sacrificial şi victima.
Umplerea „corbanului de sănătate” (Izvoarele, 4 mai 2002)
・ Pe de altă parte, intr-o sinteză privind relaţia religie-folclor, Anna Papamichael-Loutroubas arată că:ziua Sfântului Gheorghe (pe 23 aprilie pentru greci) include multe activităţi, rituri şi credinţe; acestea se concretizează în imaginea Sf. Gheorghe călăreţul, sfântul ucigător al balaurului, eroul cu instrumente muzicale de dans şi cântece, corelate cu activităţi legate de Paşti şi de asemenea, de cele ale începutului de an, cum ar fi ieşirea femeilor pe pajişti, rostogolirea lor pe iarbă, împletirea de cununi, sacrificarea mieilor ca legământ sau pentru a fi vânduţi, şi datul în leagăn. Ziua Sf. Gheorghe este, de asemenea, o sărbătoare pastorală celebrată de ciobani prin sacrificarea animalelor, întovărăşiri şi diferite acte îndeplinite cu scopul de a ţine departe de turme forţele răului. Mai presus de toate însă ziua de Sf. Gheorghe constituie momentul instituirii contractelor de muncă şi al angajărilor.・ (trad. n.).
Izvorenii proiectează această tradiţie în mit şi în relaţia culturală cu sacrul, nu în planul pragmatic, cum ne-am fi aşteptat. Secvenţei rituale îi succed o serie de acte ceremoniale ce fac legătura între indivizi, între nucleele familiale şi, prin generalizare, contribuie la solidarizarea comunităţii. Obiceiul se compune din trei secvenţe: sacrificarea animalului în gospodăria fiecărei familii, cu invocarea Sf. Gheorghe, pregătirea şi coacerea "corbanului" în comun, prin reunirea unui număr fără soţ de familii vecine şi consumarea în fiecare familie a acestuia, după ce, mai întâi, "se face parte şi morţilor".
Pregătirea curbanelor în familie
Sunt demne de semnalat o seamă de componente rituale de o mare arhaicitate, ce se înscriu în configuraţia balcanică a sacrificiilor aduse, la anumite date din an, pentru protejarea aşezărilor şi a oamenilor: purificarea cu sare ("aurul alb al magicienilor") şi afumarea animalului jertfit cu tămâie, aprinderea lumânărilor între coarnele acestuia, în faţa icoanei şi a candelei aprinse, invocarea sfântului şi rostirea rugăciunii pentru sănătate şi belşug, apoi însemnarea cu sânge a pragurilor tuturor uşilor şi, în cele din urmă, păstrarea şi îngroparea tuturor resturilor pentru ca nu cumva să se risipească ceva din sporul casei.
Relatările subiecţilor conturează un spirit arhaic punitiv şi vindicativ, fără revelarea niciunuia dintre atributele sfântului creştin, în vreme ce premoniţiile onirice trimit la istoria veterotestamentară a sacrificiului lui Avraam: "Eu tăiam numai un miel. Şi, la un moment dat, visează nevastă-mea că tăiam mielu şi să făcea că era Gigi. Mă, tu eşti nebună? Şi, efectiv, ne-am speriat de visu ei şi-am început să tai doi miei." (N.D.)
Curbane scoase din cuptor
"Corbanul păzeşte casa! Eu ţineam înainte corbanu’ de cununie de Sfântu Gheorghe şi când s-a născut fecioru-meu, i-am pus numele lu’ socru-meu, Gheorghe. Şi s-a făcut el de 4-5 ani. Şi-am visat că mă duceam pe drumu’ spre Brăila şi-l aveam pe fecioru-meu - corban - într-o sacoşă, în spinare. Copilu’! Cu mânuţele scoase-aşa, cum scoţi mielu copt - prăjit! Da’ asta am visat-o cu v’o 4 zile înainte de Sfântu’ Gheorghe! Ş-am venit şi i-am spus lu’ bărbatu-meu: <Pe copilu’ ăsta-l cheamă Gheorghe şi noi tăiem mielu’ de Sfântu’ Gheorghe, da’ nouă Sfântu’ Gheorghe ne cere corban să ştii!...>; <Eiii, di un’i ştii tu?!...>. Mă duc la dascălu’ de la biserică: <Uite-aşa, uite-aşa!> (Ne-a văzut tineri, amărâţi, bani n-aveam...); <Ce să-ţi spun?!... Să schimbaţi corbanu’?... Ia, măi Căliţă, o pulpă de la miel, fă mâncărică, împarte şi... asta-i!>. Aşa am făcut. Da’ io tot anu’ aveam aşa, o râcă în inimă. Nu eram aşa, împăcată... Când a rămas, să zic aşa, o zi sau două de Sfântu’ Gheorghe - uite, îmi fac cruce, să nu m-ajute Dumnezeu dacă vă mint! - a visat bărbată-meu. A visat c-avea aşa, un cuţit mare şi trebuia să taie corbanu’. Pe cin’ să taie? Pe George! Corban! Şi copilu’ umbla şi-ntreba: <Unde-i, tată mielu’ care tre’ să-l tai?> Şi el zicea: <Nu mă-nduram să-mi tai copilu’ corban!>. Şi să duce la un vecin şi strigă: <Mă, Tudurache! Vino, mă să-l tai tu, că nu mă-ndur io să-mi tai copilu’!...>; <Măăă... şi pă tine cân’ te văd!... Să-ţi tai copilu’ corban!... Du-te, mă, la babu Ana lu’ Revizor! Are la miei!... Du-te, mă, şi ia unu’ şi vezi-ţi de treabă!...>. Şi cân’ s-a trezit: <Uite, uite, femeie, ce-am visat!>; <Când am visat io anu’ trecut, tu ce-ai zis?!... Sfântu’ Gheorghe cere corban pentru copil, să ştii!...>. Mă duc din nou la moş Ianachi, la biserică. Zice: <Aprinzi trei lumânări şi le pui la un capăt de scaun. Şi spui: ‘Ăsta este Sfântu’ Ghiorghi (care l-am avut!), al doilea sfânt este Sfântu’ Tănase, al treilea sfânt este sfântu’ lu’ bărbată-miu, Sfântu’ Dumitru.’ Şi care lumânare are să apuce copilu’, la sfântu’ ăla ai să pui corbanu’ tău de cununie! Şi Sfântu’ Gheorghe să rămână de Sfântu’ Gheorghe! Dacă apucă Sfântu’ Gheorghe, să tai doi (miei): unu’ pentru Sfântu’ Gheorghe şi unu’ pentru cununie!>. Copilu’ meu a apucat lumânarea din mijloc. La Sfântu’ Tănase, pe stil vechi, pe 2 mai, am făcut corbanu’ de cununie şi la Sfântu’ Gheorghe am făcut corban pentru Sfântu’ Gheorghe. Ş-am schimbat şi n-am mai lăsat nici numele lu’ bărbată-miu, nici pe-al meu. Şi de Sfântu’ Gheorghe am făcut a lu’ Sfântu Gheorghe. Mulţi şi-au schimbat! Sunt vise multe care-i arată omului!" (C.G.)
Dăruirea ploconului moaşei (Izvoarele, 8 ian. 2002)
・ Corbanul de sănătate are, aşadar, semnificaţia unui rit sacrificial destinat protecţiei fiecărei familii considerată în sens larg (bunici, părinţi, descendenţi şi afini), dar şi a întregii comunităţi, prin cumularea individualităţilor în grupuri şi prin generalizarea lui in întreg satul. Aceasta confirmă valenţele sărbătorii Sf. Gheorghe de deschidere a ciclului estival agro-pastoral care pune în joc destinul recoltei şi prosperitatea turmelor.
Ca şi la români, Sf. Gheorghe este patronul păstorilor, dar şi al recoltelor mănoase în curs de maturizare, ceea ce-i îndreptăţeşte oarecum pe izvoreni să-l considere un redutabil protector al aşezării, alături de Sf. Dumitru al cărui hram îl serbează la începutul lunii noiembrie tot după calendarul vechi.
Aşa cum reiese din fragmentul de interviu citat, alături de "corbanul de sănătate", fiecare familie mai are o altă sărbătoare a ei (un patron al familiei), numită "corbanul casei" - sinonimă cu "hramul casei", în Moldova "ruga" de Sf. Mărie-Mare, în Banat şi "nedeile" din zilele de sărbătoare de după Sf. Paşti, în ţinuturile Hunedoarei şi ale Ţării Zărandului. Acesta se alege în momentul căsătoriei, în funcţie de numele de botez al capului familiei nou întemeiate, eventual, al soţiei acestuia: "Apoi în fiecare an, tai un animal de parte bărbătească (gânsac, răţoi, cocoş şi-n primu’ an, miel neapărat!). Se aprinde candela, se pune sare şi apă într-o lingură de lemn, îi dai animalului să bea în faţa icoanei, îl tămâiezi, aprinzi şi o lumânare şi zici: <Animalul ăsta e (Sfântu’ Gheorghe ori sfântul care-mi păzeşte căsnicia!)>. Arunci lingura în spatele animalului şi cu sângele de la cap şi coadă (dacă e miel) faci semne pe pragul uşii (sus, jos şi-n părţi, câte o cruce). Îl găteşti (se face numai tocăniţă) şi împarţi întâi naşilor şi apoi la 2-3 case şi restul îl mănânci în casă." (C.G.)
Grup feminin în costume tradiţionale (Izvoarele, 7 ian. 2002)
Atât patronul casei, ca şi cei ai comunităţii (Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru) sunt văzuţi mai curând ca nişte daimoni precreştini decât ca nişte ocrotitori consacraţi de Biserică. Pe de o parte, am sesizat omonimia termenilor "sfânt", "praznic", "jertfă" acoperită de acelaşi cuvânt: "corban" (provenit din limba turcă = kurban, jerfă), pe de altă parte, spiritul pe care îl invocă izvorenii se defineşte ca aparţinând sferei sacrului prin excelenţă, căci el este neîndurător şi puternic, favorabil şi protector.
Referinţe bibliografice:
Anna Papamichael-Loutroubas - "Folk Religion in Modern Greece", în Ethnology of Religion (edited by Gábor Barna), Akadémiai Kiadó, Budapest, 2004
Assia Popova - “Le kourban, ou sacrfice sanglant dans les traditions balkaniques", în EUROPAEA 1995, I-1, Universita di Perugia, p. 147
